- vizualizări: 216
Biroul de cooperare al Elveției/ Reprezentanța Ambasadei Confederației Elvețiene anunță că, prin intermediul Comisiei federale pentru burse destinate studenților străini, Guvernul Elveției acordă cercetătorilor din Republica Moldova pentru anul academic 2024-2025, următoarele tipuri de burse:
Burse pentru cercetări științifice cu durata de 12 luni. Vârsta limită a candidaților – născuți după 31 decembrie 1988. Certificatul de studii universitare trebuie să fie obținut înainte de 31 iulie 2024.
Burse pentru studii de doctorat (PhD) pentru cel mult 3 ani. Vârsta limită a candidaților – născuți după 31 decembrie 1988. Certificatul de studii universitare trebuie să fie obținut înainte de 31 iulie 2024.
Burse pentru studii postdoctorale cu durata de 12 luni. Certificatul de doctorat trebuie să fie obținut după data de 31 decembrie 2020 și înainte de 31 iulie 2024.
O condiție obligatorie este cunoașterea la nivel înalt a unei limbi străine – franceza, germana, italiana sau engleza, în funcție de universitatea selectată și cerințele acesteia.
Biroul de cooperare al Elveției în Republica Moldova este autorizat să desfășoare procedura de preselecție și intervievare a candidaților.
Pentru a obține formularele de participare și ghidul electronic privind condițiile de aplicare a se contacta Biroul de cooperare al Elveției în Republica Moldova la adresa electronică: chisinau@eda.admin.ch.
Formularele și Ghidul sunt disponibile doar în limba engleză, dar pot fi completate în limba selectată pentru studii. Aplicarea la bursele Guvernului Elvețian este gratuită.
Dosarele vor fi depuse până la data de 10 noiembrie 2023 la sediul Biroului de cooperare al Elveției, str. A. Mateevici, 23, bloc B, mun. Chișinău.
Programarea prealabilă pentru depunerea dosarului este obligatorie şi se va face la numărul de telefon: 060 002 725 sau 022 796 938.